amintiri...

Ma uit in urma. Absenta. Privesc patul gol, cu o privire fixa a cuiva care parca nici nu stie de ce se afla acolo.
Aprind o tigara cu acelasi gest absent si nefiresc de exact. Privesc patul prin fumul tigarii.
Retraiesc. Din nou si din nou. Pentru ca patul inca mai pastreaza amintiri vii. Pentru ca parfumul tau este inca acolo, amestecandu-se cu fumul de tigara.
Inca iti pot vedea profilul, rece si tacut. Chipul care imi e atat de drag, rece si tacut, langa al meu. Care nu intelege, care vrea sa stie, care intreaba din privire. Sculptat in cea mai rece piatra, chipul meu langa al tau.
Si timpul parca s-a oprit , intr-un moment in care ca doua statui, reci si impersonale, imparteam un decor cu o incarcatura emotionala care sta sa iasa la lumina. Dar care nu va iesi. Fierbinte. Camera, patul, aerul. Nu si noi. In noi e gheata. Si nu va fi nicicand altfel. Si toata caldura aceea nu ne va incalzi nicand. Un vis sta sa moara intre cearceafurile fierbinti , cu o ultima suflare asteapta ca noi sa ii dam din nou viata. Inerta , eu. Inert, tu. Il lasam sa moara pentru ca viu nu va putea fi nicand. Pasiunea a ramas intre cerceafurile fierbinti si noi, ca doua siluete ireale, il privim absenti.
Urme, amprente...
Privesc. Tacere. A fost...
Las clipe sa treaca...
Pentru ca esti. Pentru ca sunt. Dar nu suntem.