Culise de supermarket

Incep acum o poveste, pe cat de incredibila, pe atat de adevarata, despre minciuna, inselatorie, manipulare, instaurarea terorii si intimidare. Sunt lucruri ce nu se stiu, nu pentru ca nu s-ar trai, ci pentru ca nimeni nu a vorbit despre ele. Sunt ceea ce traim zilnic si despre care nimeni nu vorbeste decat pe la colturi sau la o cafea, departe de ochii si urechile ce ar putea auzi. Si razbuna.
Imi amintesc ca acum un an, Gardianul titra cu litere de-o scheoapa: "Puscaria Kaufland".

Intre timp, zecile de comentarii pe marginea acestuia, au disparut. S-au volatizat. De parca niciodata nimeni nu ar fi avut nimic de spus. Dar ele au existat. Si multi ochi le-au citit. Lucrurile care sunt prezentate in acel articol reprezentau o realitate, exprimata in sfarsit. Lucruri pe care angajatii le-au trait si inca le traiesc. Lucruri despre care nu se stie, nu se vorbeste. Adevaruri.
Dureros este ca , aceste adevaruri, chiar si spuse, nu au interesat pe nimeni. Sau poate ca nu au fost lecturate?
Dincolo de ce s-a scris, exista povesti din viata de zi cu zi intr-un supermarket.

Mai apoi, un alt articol a venit sa completeze sirul"Telegraf" relateaza povestea unui celebru furt din Kaufland Constanta,dar nu acest aspect este interesant।



Furturi au fost si vor mai fi. Zecile de pagini de comentarii ale angajatilor si clientilor reprezinta deliciul cititorului. Zeci de pagini in care angajatii isi spala pe balconul unei natiuni toate mizeriile interne. Si , primul gand , la citirea acestor comentarii, in urma cu aproape un an, a fost sa ii condamn. Pentru indiscretie. Acum nu ii mai condamn. Au spus. au vorbit despre. Au avut curajul de a spune. Sunt zeci ca ei, care insa au ales sa taca. Poate unele din cele ce se pot citi acolo par desprinse din telenovele, dar intotdeauna un sambure de adevar exista, nu? Cat? Stiu doar cei ce traiesc in interiorul puscariei Kaufland. Din nou, adevaruri dezvaluite, din nou, adevaruri ignorate.

Imi amintesc cu ceva nostalgie de primul meu contact cu supermarket-ul. In februarie 2006, nou angajata si trimisa in scolarizare la Kaufland Bucuresti. Pe atunci aveam functia de casier trezorier. 4 luni de scolarizare in Bucuresti, unde nu am vazut mai multa infumurare adunata la un loc. Din cele 4 luni, 3 luni, "trezoarele" kaufland-ului Bucuresti ne-au folosit pentru a suplini necesarul continuu si care nu se termina niciodata de personal pe casele de marcat, dupa care , in casieria centrala, inchideam si deschideam usa si dadeam si preluam sertarele casierelor. Job-ul nostru era cu totul altul, dar in scolarizare fiind, faceai ce ti se spunea, nu comentai si putin le pasa lor ca noi plecam acasa, deschidem o filiala noua si nu stim sa numaram un sertar. Am avut toata perioada impresia ca cei veniti la scolarizare erau o mana cereasca pentru Bucuresti, fiind mereu in deficit de persoanal(mai tarziu, avand si noi in scolarizare alte generatii, am inteles ce mare ajutor erau). Am venit acasa, dupa 4 luni, fara a sti prea multe, dar entuziasti ca eram acasa la noi. Cand am venit noi, magazinului i se faceau inca finisari, peste tot domnea inca o atmosfera de santier, muncitori de la diverse echipe inca isi mai faceau de lucru, praful te inneca si mai auzeai masinarii zgomotoase mare parte a zilei. Eram noi insine o echipa noua, foarte putini ne cunosteam (doar cei care fusesem la scolarizare).
Si asa, noi , nestiutori si cu sprijin putin, am deschis un supermarket. Care mai tarziu avea sa fie pentru cei ce au mai ramas de atunci, o sursa de zambete si lacrimi.
Privesc in jur. Ce putini am ramas de atunci. Unul cate unul a disparut. Unii voit, altii nevoit. Ce putini am ramas din prima echipa, dar ce putini am ramas , noi, toti...

http://www.infoportal.ro/articol~din-actualitate~info-237645~puscaria-din-hipermarket.

http://www.telegrafonline.ro/1205532000/articol/49570/plan_de_furt_dejucat_la_kaufland.html


(Va urma)