me ...

My thoughts are a mess. And try to order them, make them not to run. The uncontrolled spread and whether this time can bring order. Or if you must.
I know the sound of these lines. As my thoughts.
Wait. Long and endless waiting.

And I remember Charels Baudelaire's poetry...

You said: "Where you come strange sorrow
It grows as big on a rocky shore?
-When the heart has finished picking, we're
A disease is life .This secret all knows. "

Strange sorrow in my eyes still stands as a silent shadow of memories, of a desire. For continuing to be a smile and a tear. In my thoughts are a and a tear. Both are mines.

In my eyes was always a smile and a tear.
Feeling the pressure. Inside and outside. Where am I in this scene? Playing my life, my playing it and I just found myself not me anymore. A moment for myself is an ideal.
La chiridai rromela ...
And let a tear to trickle slowly on the cheek. I know not last, just first. I know another one will follow .. and then another one ...
Why? For whom? Why?
Which is what I feel? What hurts so much? Why not see the light? Why all roads seem dark? And me ... me where?

UMRAO JAAN

You can call me ...
... is the voice of a broken heart
I am the instrument
... contains all the songs.
Who are, you are ...
... for who they are alive ...
... myself do not understand ...
... tell me this secret.

So begins. One song away, a life story ...

I was born in Faizabad and my name was Ameeran ...

Kidnapped from his parents' house is sold and forced to prepare for a future life of courtesan. Pleasant by nature, gets a new name - Umrao-and with the advent of the first Mujra is being courted by one of the richest men , becoming Jaan (beloved ). But as any courtesan, not allowed to love. Despite all, it loved Nawab Sultan. For the man loved she will be selled again, though he swears that he will be only. And received as much love as a woman can get any woman. Not a courtesan, but a woman. But the footprint of another man was something I could not accept the Nawab Sultan.
Alone, abandoned by lover , returns home, as Ameeran. Just as there no longer expect anything ...

Tell me, have you seen one so good bye?
Motherless, fatherless, without brother.
There is no one there.
Tears are the decoration and palanquin suffering.
The gates were closed behind me.
Stop back here, not even in your dreams.
Stop back here, not even in your dreams.
Dont bring me back to the next life as a daughter.
Whatever you have done now, Oh Lord! Do not do it again.
Dont bring me back to the next life as a daughter.

I was born

I was born ... where the fire is lit in the evening, where gypsies dance in the firelight, where Gypsies twisted his mustache and pull the pipe, where the sun shines so beautiful, where children grow up free, where love and hate with passion ... where you live freely, where violin playing and soul hurts, where tears and smile is as strong ...where can smile in the morning sun, where the song accompanies each step through the grass... where can I love singing, dancing where inseparable, where my feet walking through grass, where barefoot, living. Where have courage to walk forward without regret moment was past, where they can steal that moment so much I wanted one. Where can I fly and wings will never be broken. Where have the courage to get high to the sky as I expected. Where an agreement violins caressing my soul when it hurts. Where I to feel pain, because it's part of me. Where let blood flow so that only I seem possible moment will come... where there is fear. ... where the fire burns and learn where to walk on it barefoot. Where water wash my grief. Where dare to love, to smile. Where I to feel that pain without fear. Where have courage to complain without fear. Where have courage to face life and death alike. I was born where I learned to be me, so. I was born in Satra. Its ME !

amintiri...

Ma uit in urma. Absenta. Privesc patul gol, cu o privire fixa a cuiva care parca nici nu stie de ce se afla acolo.
Aprind o tigara cu acelasi gest absent si nefiresc de exact. Privesc patul prin fumul tigarii.
Retraiesc. Din nou si din nou. Pentru ca patul inca mai pastreaza amintiri vii. Pentru ca parfumul tau este inca acolo, amestecandu-se cu fumul de tigara.
Inca iti pot vedea profilul, rece si tacut. Chipul care imi e atat de drag, rece si tacut, langa al meu. Care nu intelege, care vrea sa stie, care intreaba din privire. Sculptat in cea mai rece piatra, chipul meu langa al tau.
Si timpul parca s-a oprit , intr-un moment in care ca doua statui, reci si impersonale, imparteam un decor cu o incarcatura emotionala care sta sa iasa la lumina. Dar care nu va iesi. Fierbinte. Camera, patul, aerul. Nu si noi. In noi e gheata. Si nu va fi nicicand altfel. Si toata caldura aceea nu ne va incalzi nicand. Un vis sta sa moara intre cearceafurile fierbinti , cu o ultima suflare asteapta ca noi sa ii dam din nou viata. Inerta , eu. Inert, tu. Il lasam sa moara pentru ca viu nu va putea fi nicand. Pasiunea a ramas intre cerceafurile fierbinti si noi, ca doua siluete ireale, il privim absenti.
Urme, amprente...
Privesc. Tacere. A fost...
Las clipe sa treaca...
Pentru ca esti. Pentru ca sunt. Dar nu suntem.

Rami

Made by : Robertino Bezman

Culise de supermarket

Incep acum o poveste, pe cat de incredibila, pe atat de adevarata, despre minciuna, inselatorie, manipulare, instaurarea terorii si intimidare. Sunt lucruri ce nu se stiu, nu pentru ca nu s-ar trai, ci pentru ca nimeni nu a vorbit despre ele. Sunt ceea ce traim zilnic si despre care nimeni nu vorbeste decat pe la colturi sau la o cafea, departe de ochii si urechile ce ar putea auzi. Si razbuna.
Imi amintesc ca acum un an, Gardianul titra cu litere de-o scheoapa: "Puscaria Kaufland".

Intre timp, zecile de comentarii pe marginea acestuia, au disparut. S-au volatizat. De parca niciodata nimeni nu ar fi avut nimic de spus. Dar ele au existat. Si multi ochi le-au citit. Lucrurile care sunt prezentate in acel articol reprezentau o realitate, exprimata in sfarsit. Lucruri pe care angajatii le-au trait si inca le traiesc. Lucruri despre care nu se stie, nu se vorbeste. Adevaruri.
Dureros este ca , aceste adevaruri, chiar si spuse, nu au interesat pe nimeni. Sau poate ca nu au fost lecturate?
Dincolo de ce s-a scris, exista povesti din viata de zi cu zi intr-un supermarket.

Mai apoi, un alt articol a venit sa completeze sirul"Telegraf" relateaza povestea unui celebru furt din Kaufland Constanta,dar nu acest aspect este interesant।



Furturi au fost si vor mai fi. Zecile de pagini de comentarii ale angajatilor si clientilor reprezinta deliciul cititorului. Zeci de pagini in care angajatii isi spala pe balconul unei natiuni toate mizeriile interne. Si , primul gand , la citirea acestor comentarii, in urma cu aproape un an, a fost sa ii condamn. Pentru indiscretie. Acum nu ii mai condamn. Au spus. au vorbit despre. Au avut curajul de a spune. Sunt zeci ca ei, care insa au ales sa taca. Poate unele din cele ce se pot citi acolo par desprinse din telenovele, dar intotdeauna un sambure de adevar exista, nu? Cat? Stiu doar cei ce traiesc in interiorul puscariei Kaufland. Din nou, adevaruri dezvaluite, din nou, adevaruri ignorate.

Imi amintesc cu ceva nostalgie de primul meu contact cu supermarket-ul. In februarie 2006, nou angajata si trimisa in scolarizare la Kaufland Bucuresti. Pe atunci aveam functia de casier trezorier. 4 luni de scolarizare in Bucuresti, unde nu am vazut mai multa infumurare adunata la un loc. Din cele 4 luni, 3 luni, "trezoarele" kaufland-ului Bucuresti ne-au folosit pentru a suplini necesarul continuu si care nu se termina niciodata de personal pe casele de marcat, dupa care , in casieria centrala, inchideam si deschideam usa si dadeam si preluam sertarele casierelor. Job-ul nostru era cu totul altul, dar in scolarizare fiind, faceai ce ti se spunea, nu comentai si putin le pasa lor ca noi plecam acasa, deschidem o filiala noua si nu stim sa numaram un sertar. Am avut toata perioada impresia ca cei veniti la scolarizare erau o mana cereasca pentru Bucuresti, fiind mereu in deficit de persoanal(mai tarziu, avand si noi in scolarizare alte generatii, am inteles ce mare ajutor erau). Am venit acasa, dupa 4 luni, fara a sti prea multe, dar entuziasti ca eram acasa la noi. Cand am venit noi, magazinului i se faceau inca finisari, peste tot domnea inca o atmosfera de santier, muncitori de la diverse echipe inca isi mai faceau de lucru, praful te inneca si mai auzeai masinarii zgomotoase mare parte a zilei. Eram noi insine o echipa noua, foarte putini ne cunosteam (doar cei care fusesem la scolarizare).
Si asa, noi , nestiutori si cu sprijin putin, am deschis un supermarket. Care mai tarziu avea sa fie pentru cei ce au mai ramas de atunci, o sursa de zambete si lacrimi.
Privesc in jur. Ce putini am ramas de atunci. Unul cate unul a disparut. Unii voit, altii nevoit. Ce putini am ramas din prima echipa, dar ce putini am ramas , noi, toti...

http://www.infoportal.ro/articol~din-actualitate~info-237645~puscaria-din-hipermarket.

http://www.telegrafonline.ro/1205532000/articol/49570/plan_de_furt_dejucat_la_kaufland.html


(Va urma)

Rami

Rami
made by Nayan Tolia ( iulie 2009)